Picture
E greu sa gasesc cuvintele potrivite acum, pentru un concept pe care l-am inteles si asimilat destul de greu...dar am ajuns la concluzia ca e o cale foarte lunga pana la punctul care ne va convinge ca de fapt suntem complet singuri. De aici inainte incepe lupta cea mai interesanta...accepti asta si schimbi regulile? Sau fugi si cauti suplimente umane pentru o viata impartita in procente?

Periodic ma opresc si ma intreb...pot sa iau singura initiativa? Pot sa ma bucur singura de un lucru? Pot sa petrec sarbatorile singura? Pot sa fiu ok social...singura? Pot sa nu o iau razna...singura? Amaraciunea singuratatii nu e data de conotatiile sociale, nici de plictiseala sau tristete....de frustrari sau nevoia de comunicare. Ci de greutatea de a trai tu cu tine...de a te analiza ca om, animal, spirit si copil....greutatea de a te acuza, corecta si achita de greseli... E atat de greu sa iti definesti macar o latura, o caracteristica sau un sentiment, sa fi trecut toate testele si sa fii sigur si dimineata si seara si la betie si in depresie....ca ai raspunsul corect si ca nimic nu iti va schimba parerea despre tine. 

As vrea sa invat sa fiu singura....sa stiu cum sa gatesc putere, cum sa caut putere si cum sa o consum. Sa ma hranesc, sa ma amuz, sa ma controlez si sa dansez...singura. As vrea sa invat ca sunt singura si as vrea sa invat sa nu mai depind deloc de oameni. Cred ca doar atunci voi intelege ce e libertatea si poate chiar fericirea. Pana atunci fur momente si evadez putin in mine. 




Leave a Reply.