cand ti-ai lasat ultima data toata fericirea intr-un sarut?

cand ai simtit ultima data ca ti-ai da viata pentru cineva? si mai mult...cand ai simtit ultima data ca e ok sa mori pentru ca ai in tine suficienta fericire?

cand ai realizat ultima data ca nu ai voie sa te trezesti incruntata?




multora dintre noi ne place tristetea si fuga continua....ne rupem pantofii alergand dupa un lucru...si ne rupem sufletul distrugandu-l...

de cate ori ti-ai serbat noua iubire in ploaie pentru ca peste un an sa ii strigi ca nu mergi pe jos spre casa pentru ca esti prea obosita?
cat de lungi au fost primele nopti impreuna? cate zile ai intarziat la serviciu pentru a-ti bea cafeaua cu el.....si toate pentru ca acum sa ii inchizi televizorul in timpul meciuliu...ca deh...e 10 si tre' sa dormi ca maine nu se duce el la munca in locul tau!
mai stii inceputul? ai avut vreo migrena la prima intalnire? ti-a fost vreodata frig, foame sau sete atunci cand stateai cu el in fata scarii si va povesteati copilaria? mai stii zambetul? sarutul? stomacul? mai stii puterea si energia? mai stii nebunia? curajul? 

ia-ti o pauza de masa prelungita si gandeste-te la ele; dar nu, nu pentru a le transforma intr-un repros...ci pentru ca atunci cand il gasesti vinovat de pata de sos de pe camasa  sa iti amintesti de cate ori ti-a spus ca ii place mancarea ta arsa....iar atunci cand te deranjeaza fumul lui de tigara...aminteste-ti cat de goala ii stateai in brate in timp ce isi fuma tigara "de dupa"...
si daca nu poti gasi nimic bun in tot ce e acum rau...fugi...fugi cat poti...fugi de omul care fie te va distruge....fie te va face sa intelegi ca datorita tie apreciem barbatii "misogini".

incheiere...
uneori tanjesc atat de tare dupa finalul de care imi e atat de teama sa il propun...
uneori am atat de mare nevoie de incheieri...incheieri de oameni, de povesti, de relatii...de mine...
as vrea sa am o cutie mare de puncte si o cutie mare cu lipici si o cutie si mai mare cu siguranta....as pune puncte de jur imprejurul meu....

as oferi puncte din toata inima tuturor oamenilor care imi fac rau in mod constant...oamenilor toxici care ma epuizeaza si ma chinuie....as oferi puncte oamenilor lasi care isi vand  mila stand confortabil intr-un fotoliu cald si uitandu-se scarbiti si nespalati la miile de posibilitati fericite pe care le au...as oferi puncte mari si colorate tuturor lucrurilor care incep sa se degradeze...acelor lucruri care odata au fost frumoase, dar timpul si oamenii le-au erodat si murdarit...
si as pastra un pumn de puncte pentru mine...

uneori as vrea sa fiu un caiet de matematica...un caiet de algebra cu ecuatii simple...cu rezultate clare si frumoase....cu demonstratii fara greseala....care odata ce si-au scris finalul au ramas asa...fara dubii, fara rasturnari de situatie...

am nevoie uneori de un barem cu punctaje simple si clare dupa care sa imi evaluez toata viata...sa fie totul atat de simplu...si la final de luna sau de an sau de era...sa trag linie si sa vad bilantul...sau balanta...

am obosit si nu ma mai vreau...am o caldare de optimism cu care habar nu am ce sa fac si unde sa o torn...un optimism care incepe sa ma intristeze....sa ma deprime...sa il urasc...

il vad acolo cum zace...e ca un borcan de caviar intr-un frigider vechi, gol si urat mirositor...in care nu mai gasesti decat niste paine veche, niste mustar si un iaurt. stau in loc in jurul meu e haos...sau...poate...in jurul meu lucrurile sunt line si eu sunt un haos...

haos...ce cuvant simplu si curat pentru o ilustratie atat de exploziva...
ma uit la mine ca la cel mai neascultator obiect de studiu...si incerc sa ma cert, sa ma strunesc sau sa ma inteleg...dar am obosit. 
au fost etape dupa etape...mii de senzatii si de stari si de fericiri care pot ramane pe o foaie de hartie...pot schimba o viata sau...cu doza potrivita de hormoni...se pot spulbera in cateva secunde...
totul sau nimic...
nevoile de moment ne fac atat de vulnerabili...nevoi transformate in ambitii....ambitii transformate in obsesii...obsesii transformate in patetism si in autodistrugere...odata cu senzatiile se pierde luciditatea...se pierde orgoliul...se pierde demnitatea...care uneori nu sunt decat scuze pentru lipsa de curaj...nu sunt decat pansamente pentru ranile nedorite...nu sunt decat perne aruncate pe jos ca sa doara mai putin aterizarea.....este orgoliul o minciuna pe care ne-o spunem cand vrem sa ne salvam? este demnitatea aspirina care ne salveaza de dureri de cap?
 unde ne oprim? 
pana unde ne lasam purtati de gusturi....de mirosuri...de placeri? pana unde mergem cu ochii inchisi si cand ne indreptam spatele, ne punem hainele de scena si intram in lumea in care le-am promis parintilor ca vom intra?

in alta ordine de idei vin si zic ca nu exista finaluri...exista doar schimbari si modul in care noi ne adaptam la ele se traduce in final fericit sau nefericit.. 

toate schimbarile ne clintesc sau ne schimba statutul...toate schimbarile ne fac mai verzi sau mai albastri sau mai reci...dupa 5 ani de ceva cu un om...accepti, intelegi, alegi si serbezi schimbarea....si apoi vin stadiile ei ...nepasarea...entuziasmul...nebunia...intelegerea,,,asimilarea...si altele...si daca nu stii cand sa te opresti...ele se pot repeta....daca nu stii cand sa te opresti...te blochezi intr-unul singur...si cel mai sigur dintre toate e nostalgia...nostalgia data de nevoile noastre atat de omenesti si de patetice incat uneori mi-as dori sa fiu o piatra
...si nu e o metafora...mi-as dori pur si simplu sa fiu o piatra. 
rotunda si gri. 
dupa 5 ani de ceva cu cineva...trebuie sa treci cel putin o data prin toate lucrurile, locurile, starile, temperaturile, mirosurile si muzicile prin care ai trecut cu acel cineva...sa le traversezi, dar acum singur. sa accepti toamna fara el...sa accepti frigul fara el...diminetile si ploaia....painea cu dulceata si scrumiera plina....sa accepti drumurile lungi cu masina....sa simti parfumul barului in care mergeati...sa te plimbi prin locurile prin care ai trait....sa le faci pe toate...ca intr-un ritual de inmormantare cand alaiul il plimba pe fericitul somnoros prin toate locurile prin care a trait...in limita picioarelor prezente si a distantelor strabatute de tulburat in timpul vietii...

asta e...o relatie trebuie inmormantata...

fiecare nu si fiecare durere, 
fiecare vanataie si gust amar, 
fiecare muscatura de limba si fiecare furt
...se depoziteaza in groapa de gunoi a sufletelor noastre...
si stiu si eu...si stii si tu ca gunoiul pute...si e urat....
si te trezesti intr-o dimineata
...sau intr-o seara sau intr-o melodie si vezi ca mizeria te-a acaparat
...ca s-a asternut peste tine, 
peste soare 
si peste cafeaua de dimineata
....peste zambete si peste putere
...peste somn si peste mainile care tremura....
ce faci? pai fugi! 
pentru ca sunt momente in care nu mai vezi si nu mai simti, 
nu mai crezi si nu mai poti....nu poti vorbi si nu poti incerca...te blochezi asa ca in vis si nu simti decat panica....

deci fugi...dar unde fugi? 
fugi ca un copil speriat si dai din maini....
fugi ca un om disperat si nebun
...fugi asa cum fuge nisipul de sub talpi...
nu stii unde vei ajunge, dar groaza te cuprinde, te uiti in spate si incepi sa nu te mai vezi....sa nu mai simti putoarea sufletului bolnav
...sa nu ii mai vezi pe ei
...si cum te uiti asa in spate omiti prapastia spre care te indrepti in galop
...prapastia in care ar fi trebuit sa te iei si pe tine si sa te golesti de gunoi...

cand fugi de tine nu te astepta sa te intampine cineva cu bratele deschise...sa te opreasca si sa te incalzeasca...
cand fugi de tine nu te astepta sa ajungi departe ...
cand fugi de tine nu fugi niciodata singur...

cand vrei sa fugi de tine...fugi mai intai in tine...acolo gasesti frumosul care iti curata frica si parfumul care iti lumineaza prezentul...
fugi in tine in ce ai fost cand ai fost fericit....fugi in oamenii care te-au crescut si te-au crezut....fugi in emotiile care te-au hranit atata vreme...fugi in marea care te-a spalat de atatea ori...fugi in zambetele si cartile si culorile care te-au construit...

cand vrei sa fugi de tine nu fugi singur...ia pe cineva cu tine...sau daca nu e nimeni cutezator atunci...ia-te pe tine....ia-te de mana si vorbeste-ti si explica tot...ia pauze lungi...fa lucrurile pe rand...curata gunoiul incet si sigur...bea o cafea si canta un cantec....deschide fereastra si trage aer si lasa-te pe spate....si vino inapoi si nu te abandona si tu asa cum au facut-o altii...nu te minti...nu te fura si nu te refuza...nu te insela...nu te lovi...nu te plange...

cand vrei sa fugi de tine...incuie mai intai usa si arunca cheia pe geam :)

cand ploua si iubirile prezente se dizolva….
sau se amplifica…
unele se spala cu apa de ploaie…
altele devin apa de ploaie…
altele se ascund de apa si de stropi si de intunecime si nu vor decat soare si siguranta….
altele care tremura pe muzici speciale…
sau banale…
altele care se nasc si isi doresc sa guste ploaia…
si altele care vor veni…
mai des sau mai rar decat ploaia….

cand ploua si iubirile trecute devin o povara…cand nu le mai faci fata amintirilor…pentru ca vin sfidator si insista sa ti se arate si sa le acorzi deplina atentie…doar pentru a-ti rade in fata si a-ti spune ca ele sunt unice si ca nimic nu le va egala…….acele amintiri pe care tu le-ai creat…sau el…sau voi…sau noi…acele amintiri in care nu ai crezut atunci…prind acum viata si ti-o fura pe a ta…

sunt ca mii si mii de ace…suficiente pentru a sparge fiecare bula de sapun facuta cu prietenii in parc sau in bucatarie….suficiente pentru a sparge fiecare vis frumos, fiecare indrazneala de speranta sau fiecare dorinta de a trai

si te rogi sa nu se opreasca ploaia…sa nu vina soarele care se uita de sus la tine si iti cere sa fii fericit…e o responsabilitate prea mare…nu ii poti face fata, nu vrei…vrei doar sa te abandonezi acolo sub nori, unde nu te vede el…(unde nu te vede nici macar dumnezeu)…nici macar trecutul…lor…

vrei sa ploua si sa nu se apropie nimeni de tine si simti ca orice vorba scoasa de cineva ar fi asurzitoare, ar ucide tot, te-ar calca in picioare… 
vrei sa ramai asa si sa iti amintesti priviri, vrei sa te doara…
sau sa zambesti, vrei sa il vezi pe el si pe el si pe el si pe ea…si poate, daca ti se permite, sa iti imaginezi cateva scenarii fericite… 
sa te intrebi “cum ar fi fost daca” si sa iti raspunzi .stiind ca scenariile, oricat de pesimiste sau optimiste ar fi, nu vor face niciodata legamant cu realitatea…niciodata…si stii ca el sau el sau el sau ea….au fost…si poate tu…sau ei…sau cineva…a gresit…sau poate nu a gresit…cine va sti oare? 

cand eram mica si credeam ca sunt mai mica decat eram…imi imaginam ca acel dumnezeu de care vorbeste lumea…e cel care scrie pe o foaie ce face fiecare…si la un moment dat cand ajungi sus…il iei pe el…sau pe el…sau pe ea…si te duci sa vezi rezultatul…si atunci poti sa spui “Ahaaa! tu ai gresit mai mult!” Dar iata ca nu tine nimeni scorul..

This is your new blog post. Click here and start typing, or drag in elements from the top bar.