Da-mi cuvintele inapoi! Acum! Le vreau, te rog! Nu mi le lua si pe ele, nu, nu cuvintele! Mi-ai luat toate tristetile si toate pastilele de depresie, mi-ai luat mainile si sufletul, mi-ai luat vara si marea si mi-ai mai luat si neincrederea.
Mi-ai luat siguranta ca nu voi mai iubi si nesiguranta ca tu esti acela...mi-ai luat cafeaua si minciuna...dar te rog, nu imi mai lua cuvintele.
E iarna si nu imi e frig....am haine pe mine si nu le simt...esti magicianul care zambeste si ma impietreste...si caut , precum actorii urcati prima data pe scena, punctul ala mort in care sa ma uit si sa iti recit toate replicile pe care le-am repetat de mii de ori acasa, pe strada...peste tot...
Aseara ai vorbit de dragoste si de suferinta...si eu tot impietrita eram...ai vorbit de minunile pe care le-as putea face si de toate lucrurile mari pe care eu le am si tu nu...ai pus pe masa tot ce era evident si tot ce era mai dureros si frumos...si eu am varsat berea peste ele...
Stii visele alea idioate in care vrei sa tipi cu toata puterea si nu poti? Stii cand erai copil si ti se facea sete...si te mai jucai...si iti era si mai sete....si ai fi facut orice pentru un pahar de apa? Ei bine, dragule...asa sunt eu cu tine...ma sufoc, ma usuc, ma doare...dar tot nu pot sa iti spun, sa iti raspund, sa te intreb.
Si nu, nu e cum crezi tu. Nu e o dragoste rationala...nu ratiunea ma face sa tac si sa stau cuminte cu gandul la tine. Nu ratiunea ma inhiba si ma macina. Nu ratiunea ma aduce mereu la tine. Stii, nu m-a acuzat nimeni vreodata ca as fi o persoana rationala. M-ai privit jucandu-ma de atatea ori, m-ai privit dansand si razand in hohote... M-ai privit privindu-te si iubindu-te...si inca mai crezi ca e vreun pic de ratiune in ceea ce fac?
Stii ce e? E nebunie pura. Da, e nebunia de a crede ca nu imi vei aduce niciodata nimic rau...e nebunia de a crede si de a te crede...e nebunia cea care imi da putere si energie sa lupt cu mine si cu tine...pentru ca iubite, daca am fi "noi", nu ati mai fi voi, si cu siguranta, nu as mai fi Eu!
Mi-ai luat siguranta ca nu voi mai iubi si nesiguranta ca tu esti acela...mi-ai luat cafeaua si minciuna...dar te rog, nu imi mai lua cuvintele.
E iarna si nu imi e frig....am haine pe mine si nu le simt...esti magicianul care zambeste si ma impietreste...si caut , precum actorii urcati prima data pe scena, punctul ala mort in care sa ma uit si sa iti recit toate replicile pe care le-am repetat de mii de ori acasa, pe strada...peste tot...
Aseara ai vorbit de dragoste si de suferinta...si eu tot impietrita eram...ai vorbit de minunile pe care le-as putea face si de toate lucrurile mari pe care eu le am si tu nu...ai pus pe masa tot ce era evident si tot ce era mai dureros si frumos...si eu am varsat berea peste ele...
Stii visele alea idioate in care vrei sa tipi cu toata puterea si nu poti? Stii cand erai copil si ti se facea sete...si te mai jucai...si iti era si mai sete....si ai fi facut orice pentru un pahar de apa? Ei bine, dragule...asa sunt eu cu tine...ma sufoc, ma usuc, ma doare...dar tot nu pot sa iti spun, sa iti raspund, sa te intreb.
Si nu, nu e cum crezi tu. Nu e o dragoste rationala...nu ratiunea ma face sa tac si sa stau cuminte cu gandul la tine. Nu ratiunea ma inhiba si ma macina. Nu ratiunea ma aduce mereu la tine. Stii, nu m-a acuzat nimeni vreodata ca as fi o persoana rationala. M-ai privit jucandu-ma de atatea ori, m-ai privit dansand si razand in hohote... M-ai privit privindu-te si iubindu-te...si inca mai crezi ca e vreun pic de ratiune in ceea ce fac?
Stii ce e? E nebunie pura. Da, e nebunia de a crede ca nu imi vei aduce niciodata nimic rau...e nebunia de a crede si de a te crede...e nebunia cea care imi da putere si energie sa lupt cu mine si cu tine...pentru ca iubite, daca am fi "noi", nu ati mai fi voi, si cu siguranta, nu as mai fi Eu!
